Lucian Bălan, câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în 1986, a încercat să se sinucidă, anunță site-ul eMaramures.ro. În prezent, fosta glorie a echipei din Ghencea se află internat la Spitalul Municipal din Sighetu Marmației, în secția de cronici. Sursa citată mai sus scrie că tentativa de suicid a avut loc în urmă cu două zilce, când Bălan a înghițit o cantitate mare de medicamente în combinație cu alcool. Însă nu și-a dus planul la capăt, fiind din fericire găsit la timp și transportat la spital.
Lucian Bălan trece prin momente grele. A rămas pe drumuri după ce a divorțat și acumulat datorii de ordinul sutelor de milioane de lei vechi. De asemena, alcoolul și jocurile de noroc fac parte din existența cotidiană a fostului mare jucător al Stelei. Victor Pițurcă i-a acordat o șansă la venirea sa în Ghencea, oferindu-i un post în cadrul clubului, însă plecarea fostului selecționer a însemnat și demiterea lui Bălan.
Fostul mijlocaș al echipei din Ghencea a fost dat afară de la Steaua de noul director al centrului de copii și juniori, Țiți Dumitriu, care l-a acuzat că vine la antrenamente sub influența băuturilor alcoolice.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER